Despre recoltarea plantelor medicinale

   Desi pare greu de crezut, a existat o vreme cand elevii, incepand cu cei din scoala generala, continuand cu cei din liceu si terminand cu studentii erau obligati prin decret sa recolteze si sa predea statului, in fiecare an, o anumita cantitate de plante medicinale. Daca aceasta epoca de trista amintire s-a sters cat de cat din memoria noastra, probabil ca unii dintre noi vom fi tentati, din simpla curiozitate sau ca un hobby, sa ne facem timp pentru a iesi, din cand in cand din casa, in natura si a culege plante medicinale.
    Conditia esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca cel care doreste sa culeaga plante medicinale este cunoasterea temeinica a speciilor care urmeaza a fi culese. Pentru a recolta plante medicinale trebuie cunoscute locurile in care pot fi gasite plantele respective si, de asemenea, perioada de recoltare.
    Tehnica de recoltare difera foarte mult in functie de partea de planta recoltata si de specie.

• Radacinile se vor recolta in perioada de repaus, adica toamna tarziu sau primavara devreme. Radacinile se recolteaza prin smulgere sau cu ajutorul unui harlet.
• Partile aeriene (tulpini, frunze, flori) se vor recolta in perioada de inflorire. Unele flori se recolteaza la inceputul infloririi, iar altele in plina inflorire. In general, tulpinile se pot recolta prin rupere cu mana. Daca tulpinile sunt tari sau exista riscul sa fie smulse cu tot cu radacina, se vor recolta cu o secera.
• Frunzele se recolteaza manual, fie una cate una, fie toate deodata, prin strujire, se prinde ramura de varf cu o mana, dupa care, cu cealalta mana, se cuprinde ramura din apropiere si se trage spre capatul opus; astfel toate frunzele se vor detasa si se vor aduna in palma. Cu putine exceptii frunzele se vor aduna fara codite.
• Florile mari se recolteaza cu mana. Inflorescentele se recolteaza cu foarfeca. Tehnica de recoltare a florilor si inflorescentelor poate fi variata de la caz la caz.
• Unele fructe se recolteaza direct cu mana. Altele, cum sunt afinele, se vor recolta mult mai cu spor cu ajutorul unor piepteni speciali. Unele fructe se pot culege prin scuturare.
• Scoartele se recolteaza primavara, in perioada cand incepe sa circule seva si cand acestea se desprind cu usurinta. Pentru recoltarea scoartelor este nevoie de un cutit sau un briceag. La nivelul tulpinii sau al ramurii se cresteaza scoarta de jur imprejur, la o distanta de 10-20 cm. Apoi, pentru a desprinde scoarta, se taie de-a lungul, intre doua crestaturi inelare. Daca tulpina este groasa, se pot face mei multe taieturi longitudinale, astfel incat scoarta se va prezenta sub forma unor fasii.
• Mugurii se recolteaza tot primavara, cand sunt suficienti de dezvoltati, dar inainte de a se desface. Se recolteaza cu mana.  

   Starea vremii are o importanta deosebita daca dorim sa recoltam plante de buna calitate, cu un continut optim de principii active. Frunzele, partile aeriene si florile se recolteaza pe vreme stabila, cu soare fara umiditate, in timp ce recoltarea speciilor pentru seminte sau fructe se face pe timp racoros, dimineata sau seara.

   Sursa: Incursiune in fitoterapie - dr. Valentin Nadasan

Plante medicinale folosite pentru tratarea reumatismului

   Bolile reumatice sunt un grup de afectiuni cu forme de manifestare, localizari si cauze diferite. In fiecare dintre ele, este necesara interventia competenta a medicului care va recomanda un tratament diferentiat in functie de cauze, localizare si stadiu de evolutie. Cea mai frecventa afectiune din acest grup este reumatismul degenerativ sau artroza. In raspunsul nostru ne vom referi pe scurt la aceasta forma de reumatism.
   Tratamentul artozelor consta in primul rand in urmatoarele masuri: normalizarea greutatii corporale, evitarea activitatilor fizice care produc o uzura accentuata a articulatiilor afectate, purtarea de imbracaminte calduroasa, evitarea frigului si a umezelii.
    Fizioterapia este o metoda importanta si indispensabila, atat in combaterea durerilor articulare cat si in vederea incetinirii uzurii articulatiilor.
   Impachetarile calde (comprese umede calde, impachetari cu parafina) sunt deosebit de utile. Dupa inlaturarea durerii si spasmului muscular se impune un program kinetoterapeutic regulat si de lunga durata.
   Fitoterapia isi gaseste si ea utilitatea alaturi de mijloacele fizioterapiei in calmarea durerilor, cu atat mai mult cu cat utilizarea fara discernamant a medicatiei analgezice si antiinflamatoare (aspirina, indometacin, ibuprofen, diclofenac, etc.) are efecte adverse redutabile. Se poate incerca:

- Scoarta de salcie (Salicis Cortex). Se prepara un decoct din doua linguri de scoarta maruntita la 1 cana cu apa. Se beau 3-4 cani pe zi in cure de 2-3 saptamani. Are actiune antireumatica, antiinflamatoare, anelgezica si febrifuga.
-Ceaiul antireumatic (Plafar) in a carui compozitie intra: scoarta de salcie, flori de soc, flori de mesteacan, fructe de ienupar, teci de fasole, coada calului. Se prepara un decoct 2%. Se fierbe 1-2 minute si se mentine acoperit inca 10-15 minute. Se strecoara si se beau 3 cesti de ceai cald pe zi.
- Frunze de mesteacan : la o cana de apa clocotita se pune 1 lingura de frunze maruntite de mesteacan. Se lasa 6 ore, dupa care se bea 1/2 cana de 3 ori pe zi.
  Frunzele de mesteacan bine spalate si oparite se aplica pe articulatiile afectate dupa care se aplica un bandaj. Procedura trebuie sa dureze 2-3 ore, timp de 10 zile.
- Radacini de brusture. Se prepara un decoct, 15 grame de radacini la 200 ml apa fierbinte. Se ia cate o lingura din decoct de 3 ori pe zi, inainte de masa.
  Pentru uz extern se prepara o infuzie din 1 lingura de radacina maruntita la 1 cana cu apa. Se strecoara dupa un sfert de ora si se foloseste sub forma de comprese.
- Tinctura preparata din plante de rachita alba, cretusca si urzica. Se prepara astfel: se amesteca cate 1 parte di fiecare planta mentionata si se lasa la macerat, la rece in alcool. Se ia cate o lingurita de tinctura de 3 ori pe zi.
-Coada calului. Se prepara un decoct din 1 lingurita planta la 1 cana cu apa. Se beau 3-4 cani pe zi.
  In amestec cu diferite plantemedicinale intra compozitia multor ceaiuri printre care ceaiuri antireumatice, diuretice.
- Flori de soc. Se prepara o infuzie din o lingurita de flori la 1 cana cu apa. Se beau 3-4 cani pe zi.Se foloseste alaturi de alte plante medicinale cu efect antireumatic si depurativ. Are actiune antireumatica si antinevralgica, stimuland totodata rezistenta organismului.
- Urzica. Se prepara un decoct din 1 lingura la 150 ml apa. Se beau zilnic 2-3 pahare, timp de 4-6 saptamani. Are actiune antireumatica, astringenta si diuretica.

Plante medicinale indicate in cardiopatia ischemica?

     Cardiopatia ischemica este o boala ce se caracterizeaza prin ingustarea sau blocarea arterelor coronare.
    Se manifesta in principal sub forma anginei pectorale sau a infarctului miocardic, boli caracterizate prin dureri de mare intensitate aparute brusc la nivelul inimii, cu o durata mai scurta, in cazul anginei, sau mai prelungita, in cazul infarctului. Daca nu este tratata, angina pectorala se poate complica, ajungandu-se la infarct miocardic acut. La aparitia acestei boli contribuie asa numitii factori de risc:

• hipercolesteromia;
• hipertensiunea arteriala;
• dieta cu exces de grasimi saturate si zaharuri rafinate;
• fumatul;
• diabetul zaharat;
• obezitatea;
• guta;
• sedentarismul.

   Cardiopatia ischemica necesita un diagnostic si tratament complex care include regim alimentar riguros, un program de activitate fizica aerobica adecvat gradului de toleranta la efort, evitarea tuturor toxicelor si a exceselor si bineinteles, tratament medicamentos coordonat de medic.
   Principalele medicamente cu efect cardiotonic folosite pe scara larga in tratamentul insuficientei cardiace sunt preparate din plante: degetelul rosu si degetelul lanos. Dat fiind caracterul potent al acestor droguri se impune utilizarea preparatelor cu dozare precisa si numai la indicatia medicului.

Urmatoarele plante au utilitate dovedita fara a fi insotite de riscuri:

- Paducelul : se prepara o infuzie din flori si frunze, 1 lingurita la o cana cu apa. Se bea jumatate in cursul diminetii iar restul in cursul serii.
- Talpa gastii (Leonurus cardiaca): se prepara o infuzie din partile aeriene inflorite, 1 lingurita la o cana cu apa. Se bea o cana dimineata si una seara.
- Valeriana sau odoleanul (Valeriana officinalis) : se prepara o infuzie din radacini, 1 lingurita la 1 cana cu apa. Se bea treptat in cursul unei zile.

Ginseng-ul, recuperatorul fizic si psihic!

Ce este ginseng-ul, care sunt efectele lui si in ce afectiuni este recomandat?

   Ginseng-ul este o planta, originara din China, Corea si Japonia. In aceste tari radacina de ginseng se bucura de o reputatie iesita din comun, fiind considerata un panaceu universal. Faptul acesta s-a reflectat pana si in denumirea latina a plantei ("panax" inseamna medicament universal).
Pornind probabil de la forma radacinilor de ginseng care sugereaza forma corpului uman cu mainile si picioarele de o parte si de alta a trunchiului, s-a raspandit credinta populara ca aceste radacini ar fi bune la tratarea bolilor oricarui organ al corpului omenesc. Aceasta reputatie s-a extins in ultimele decenii aproape peste tot in lumea occidentala.
   Pentru a ajunge la maturitate radacinile de ginseng au nevoie in medie de cca 5 ani, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care preparatele fitoterapeutice din ginseng sunt destul de costisitoare.
   Radacinile se altereaza repede necesitand aplicarea unor proceduri de stabilizare, cum ar fi tratarea cu un curent de vapori de apa. Asa numitul ginseng alb se obtine prin uscare simpla, pe cand ginseng-ul rosu se obtine prin uscare dupa o prealabila tratare cu aburi.
   Cu cat planta este mai batrana, cu atat creste continutul sau de substante active: steroizi, saponine si ginsenozide. Contine substante active cum ar fi: tiamina, riboflavina, vitamine, precum si compusi asemanatori hormonilor sexuali.
    Proprietatile medicinale ale ginseng-ului sunt exceptionale, fiind considerat un remediu eficient in tratarea tuturor bolilor, potentialul sau terapeutic fiind greu de egalat de oricare alta planta.Cercetatorii din Coreea, China si Rusia, au aratat ca unele ginsenozide (substante active din radacinile de ginseng) au proprietati sedative, anticonvulsivante, analgezice si antipsihotice. Pe de alta parte, alte ginsenozide au fost evidentiate ca avand proprietati stimulante asupra sistemului nervos. De asemenea cercetatorii rusi, pornind de la ideea ca preparatele de ginseng contin principii active cu actiune opusa, considera ca ginseng-ul ajuta organismul sa se adapteze, sa-si recastige echilibrul, in functie de situatiile la care este supus.
   Exista si studii care remarca existenta unor proprietati antiinflamatoare, antiulceroase, hipotensive si de stimulare a imunitatii.
   Ginseng-ul se bucura din ce in ce mai mult de atentia cercetatorilor, datorita efectelor cancerigene promitatoare. Studii foarte recente, efectuate de cercetatorii coreeni sugereaza ca administrarea ginseng-ului poate sa reduca riscul de boli canceroase cu pana la 85%. Ginseng-ul pare sa ofere un grad de protectie fata de cancerul ovarian, cancerul de laringe, de esofag, de stomac si fata de cancerul pancreatic.
   de asemenea, ginseng-ul pare sa aiba efecte benefice asupra metabolismului glucidelor in cazul persoanelor cu diabet de tip II, la care administrarea de ginseng a dus la scaderea cu 20% a nivelului glucozei din sange la testul de hiperglicemie provocata.
Alte beneficii ale sale sunt:

• energizeaza si revigoreaza fizicul si psihicul datorita proprietatilor sale imunostimulatoare, adaptogene si antioxidante.
• are un efect psihotonic si antidepresiv.
• creste capacitatea de munca si capacitatea de concentrare.
• stimuleaza producerea de interferon - proteina ce are rolul de a apara organismul impotriva infectiilor bacteriene, virale si parazitare.
• are efect tonic general si al sistemului nervos central.
• are efect hipotensiv, pare sa potenteze actiunea insulinei.
• are o actiune favorabila asupra circulatiei sangvine in general si asupra circulatiei coronariene in special.
• ajuta la cresterea longevitatii si incetineste procesul de imbatranire.
• este utilizat in starile depresive ale varstnicilor, in starile de debilitate, anemie, in tulburarile de memorie, in nevroze si stari de malnutritie si convalescenta.
• este folosit ca adjuvant in tratamentul diabetului zaharat.
• ajuta cu succes in adaptarea organismului la factorii de stres din exterior.
• creste performanta sexuala si stimuleaza impulsul sexual.
• combaterea oboselii. 

   La noi, ginseng-ul ajunge preponderent sub forma de produse comerciale gata preparate: capsule, extracte lichide. Alte forme de prezentare includ: ceaiurile, pulberea uscata din radacina etc.
   In general, preparatele de ginseng contin intre 100-400 mg de extract de ginseng, ceea ce echivaleaza cu o cantitate de 0.5-2 g de radacina. Aceasta cantitate corespunde de altfel cu doza medie zilnica.
   In functie de forma de prezentare, marimea si concentratia dozei, modul de aministrare este variabil si se recomanda consultarea instructiunilor din prospectul produsului. De obicei, preparatele de ginseng se administreaza zilnic, timp de cateva saptamani, dar nu mai mult de 3 luni. Dupa o pauza de o luna, cura se poate repeta.

Exista riscuri legate de folosirea ginseng-ului?

   Ginseng-ul pare sa fie o planta medicinala lipsita de toxicitate, cel putin cand nu se depasesc dozele obisnuite. Ba mai mult, cercetarile experimentale pe animale au evidentiat ca extractul de ginseng inhiba cresterea tumorilor, iar cercetari pe material uman facute in Corea, arata ca folosirea ginseng-ului ar duce la scaderea riscului bolilor canceroase la om.
   Preparatele de ginseng nu se administreaza concomitent cu alte medicamente stimulante, nici cu bauturi sau deserturi care contin cofeina. Datorita faptului ca nu exista studii cu privire la siguranta administrarii la gravide, este recomandata evitarea ginseng-ului in perioada de sarcina si alaptare.
   De asemenea, ginseng-ul se administreaza cu prudenta la bolnavii hipertensivi.
   Exista date ingrijoratoare cu privire la preparatele comercializate de ginseng. Preparatele de ginseng sunt unul dintre cele mai falsificate preparate fitoterapeutice aflate in circulatie pe piata mondiala.
   In intentia de a asigura un efect stimulator pronuntat, producatorii adauga la preparatele de ginseng, produsi sintetici cu actiune asupra sistemului nervos central, cu intentia vadita de a accentua efectele stimulante ale produsului. Un astfel de caz, in care produsul de ginseng continea efedrina, a fost publicat in revista medicala Lancet, in anul 1994. Atletul suedez care a folosit produse de ginseng cu adaos de efedrina a fost depistat pozitiv la testul de dopaj.
   Un studiu din America a aratat o serie de simptome asociate folosirii indelungate a preparatelor de ginseng: nervozitate, insomnuie, diaree matinala, depresie si stare de confuzie, hipertensiune arteriala. Este posibil ca aceste efecte sa se datoreze mai degraba falselor preparate de ginseng decat ginseng-ului propriu zis. Pe de alta parte, continutul real in ginseng al "preparatelor de ginseng" nu mai contin ginseng deloc!

Ce este aloe vera si la ce se poate folosi?

Aloe-Vera

   Numele de aloe se refera la o planta din familia Liliacee, confundata de multi cu un cactus datorita frunzelor suculente cu miez gelatinos.
   Caracteristica principala sunt frunzele carnoase, zemoase in interior, si florile mari, galbene sau rosii, cu aspect deosebit de decorativ.
   Exista numeroase specii dintre care si renumita "Aloe Vera". Numele de Aloe Vera care in latina inseamna "Aloe adevarata" s-a dat uneia dintre speciile de aloe, deoarece se credea ca aceasta are cele mai pronuntate efecte medicinale. In ultimii ani s-a observat ca exista cel putin inca 5-10 specii de aloe care au efecte identice sau comparabile cu ale speciei numite "adevarate."
   Pe de alta parte, se cunoaste aloea ca produs farmaceutic, aloea-drog. Aceasta se obtine prin concentrarea sucului unor specii de aloe.
   Aloea-drog in functie de doza administrata, are efecte diferite. Dozele de 0.01-0.02 g au efect stomahic, colagog si emenagog. In doze de pana la 0.1-0.2 g are efecte laxative, in timp ce dozele mai mari (0.2-1g) au efect purgativ drastic. De asemenea poate fi administrata in constipatia rebela, dar numai la indicatia medicului.
   Cercetarile si experimentele din ultimele trei decenii au evidentiat efectele benefice in tratarea arsurilor, a ranilor, a leziunilor pielii etc. De atunci, preparatele de aloe au invadat piata produselor cosmetice castigand o popularitate foarte mare.
   Sucul proaspat de aloe Vera are proprietati anestezice, anipiretice, antiinflamatoare si antibacteriene. Este folosit in combaterea intepaturilor de insecte, precum si in iritatii ale pielii. In doze mici (0.10-0.25 g) sucul de aloe are actiune tonica, hidratanat, stomahica si colagoga. Este folosit in prepararea gelurilor, unguentelor, cremelor si lotiunilor.
   Aloe Vera ca preparat farmaceutic are aplicatii in tulburari digestive. Este recunoscut efectul antibiotic, analgezic, antiviral si antiinflamator al acestei plante. Este recomandata in ameliorarea sau chiar vindecarea unor boli cum ar fi : hepatita, diabet, leucemie, cancer, artrita, dermatrita.
   Frunzele de aloe vera au un continut bogat de nutrienti, minerale (fier,calciu, magneziu, cupru, mangan, seleniu, iod), vitamine ( A, B1, B2, B6, B12, C si E ) si aminoacizi care asigura dezvoltarea si refacerea masei musculare.
   Datorita compozitiei sale naturale si vegetale, aloe vera are rol in detoxifierea organismului, regenerarea organismului, normalizarea tractului digestiv favorizand absortia alimentelor.
   Pentru aplicarea tratamentului cu gel de aloe se procedeaza in felul urmator: se taie o bucata de 5-10 cm dintr-o frunza bine dezvoltata a plantei, dupa care, bucata se sectioneaza in doua, in lungime.Gelul din interiorul frunzei se aplica pe plaga in prealabil spalata si se lasa sa se usuce.
   Gelul de aloe este folosit ca materie prima in compozitia a numeroase produse cosmetice. De asemnea, gelul de aloe simplu sau in combinatie cu alte substante de provenienta vegetala, este comercializat de diverse firme ca supliment nutritiv caruia i se atribuie o serie de proprietati benefice. Merita insa mentionat faptul ca valoarea terapeutica a sucului prelucrat la scara industriala, folosit in prepararea gelurilor, unguientelor, cremelor si lotiunilor, este incerta.
   Precautii, contraindicatii:
   Datorita efectelor sale drastice aloea-drog trebuie utilizata cu cea mai mare prudenta, numai la indicatia medicului si numai pe o perioada scurt. Supradozarea poate duce la aparitia unor efecte nedorite, cum ar fi colicile si deshidratarea. Aloea-drog este contraindicata la copii, batrani, femei insarcinate si la cele care alapteaza.
  Foloseirea gelului de aloe este, in general, sigura si fara riscuri. in caz de alergie, aplicarea sucului sau gelului de aloe trebuie imediat sistata.
  Se recomanda totusi, de a nu inlocui tratamentele cu eficacitate dovedita stiintific cu tratamente sau remedii ale caror efecte sunt indoielnice.

Care sunt plantele medicinale cu potential de toxicitate crescut?

Dintre plantele medicinale cu toxicitate crescuta amintim:

• Arnica sau carul zanelor (Arnica montana). Supradozarea poate provoca accidente grave fapt pentru care administrarea pe cale interna este contraindicata.
• Brandusa de toamna (Colchicum autumnale).
• Ciumafaia sau laurul (Datura stramonium). Fenomenele toxice se manifesta prin inrosirea pieli, uscarea gurii, cresterea frecventei pulsului, dilatarea pupilei si intr-un stadiu mai avansat prin halucinatii si reactii psihomotorii anormale.
• Carcelul.
• Cornul secarei (Secale cornutum ). Administrarea necorespunzatoare a preparatelor din cornul secarei poate duce la accidente grave ca: rupturi uterine, moartea intrauterina a fatului, gangrena extremitatilor.
• Degetelul rosu si degetelul lanos (Digitalis purpurea si Digitalis Lanata). Doza terapeutica este foarte apropiata de doza toxica. Acest fapt duce de multe ori la supradozare, cu aparitia fenomenelor toxice: tulburari digestive, tulburari de ritm cardiac.
• Dracila sau lemnul galben. Fenomenele toxice se manifesta prin greata, varsaturi, parestezii, insuficienta respiratorie, cresterea tensiunii arteriale, convulsii.
• Lacramiaora (Convalaria majalis).
• Matraguna (Atropa belladonna).
• Maturicea (Spartium scoparium).
• Omagul (Aconium napellus). Este unul dintre cele mai toxice produse vegetale datorita aconitinei. Intoxicatiile cu aconitina se manifesta printr-o initiala stare de excitatie urmata de deprimarea centrilor motori din maduva si creier cu moartea prin paralizie respiratorie si cardiaca.
• Oleandrul (Nerium oleander).
• Pelinul (Artemisia absinthium). Pelinul ilustreaza foarte clar cat de toxica poate fi o planta aparent nepericuloasa. In doze obisnuite, pelinul sub forma de infuzie are efecte benefice in diverse afectiuni cum ar fi gastritele cronice, afectiunile biliare si chiar in caz de gripa. In doze mari, pelinul este toxic, datorita uleiului volatil care contine tuiona. Acest principiu activ are o actiune mai intai psihoexcitanta, manifestata prin tremur si convulsii, apoi o actiune narcotica ce determina treptat o stare de stupoare, coma si in final moarte. Astfel de intoxicatii sunt raportate frecvent in tarile din nordul Africii unde se consuma absint, o bautura alcoolica preparat din pelin.
• Rostopasca sau iarba de negi. Contine alcaloizi. In doze mari produce vertij, voma, senzatie de sete, convulsii.
• Tataneasa (Symphytum officinale)
• Zarna. Este o planta frecvent intalnita pe marginea drumurilor, cu flori de culoare violet si fructe bace negre. Toxicitatea se datoreaza solaninei si apare mai ales la copiii care manaca fructele.
• Vascul (Viscum Album). Se foloseste mai ales in tratamentul hipertensiunii arteriale. Ea contine pe langa principiile hipotensive, principii cu actiune toxica asupra inimii si un toxic respirator. Toxicitatea cea mai pronuntata o are vascul care paraziteaza artarul, frasinul si salcamul. Varietatile cele mai putin toxice, varietati folosite in terapeutica, sunt cele care cresc pe mar si par.     

Greseli si reguli de baza in utilizarea plantelor medicinale

Pentru inceput, doresc sa va prezint o serie de intrebari si raspunsuri, despre plantele medicinale si remediile naturale ale acestora.

Multe dintre persoane, isi pun intrebari referitor la modul de folosire al plantelor naturale, la remediile naturale pe care acestea le pot avea, la avantajele si dezavantajele remediilor din plante, la formele de utilizare ale plantelor medicinale, la recoltarea plantelor medicinale. 

Vom dezbate pe rand si vom analiza o diversitate de subiecte pentru cei interesati de tratamentele naturiste.

Iata o prima intrebare:

    1.  Care sunt greselile care se fac in folosirea plantelor medicinale?

 Una dintre cele mai frecvente greseli este folosirea zilnica si pe durata nelimitata sau pe o durata foarte lunga a unui ceai sau a unui amestec de ceaiuri. Cele mai multe plante medicinale nu sunt recomandabile pentru o astfel de administrare.

 O alta greseala frecventa, care de multe ori este urmarea primei greseli, consta in folosirea ceaiurilor in cantitati exagerate. Asa cum se intampla si in cazul unor medicamente, organismul poate dezvolta toleranta fata de substantele active din ceaiuri (fenomenul de "obisnuinta") cu scaderea efectelor asteptate.

 Pentru a obtine din nou efectul dorit, consumatorul de ceaiuri este tentat sa bea mai frecvent din ceaiul respectiv, sa mareasca doza sau sa prepare un ceai mai concentrat.

 O greseala mare este folosirea fara discernamant a ceaiurilor. Multe dintre plantele medicinale contin substante toxice care pot pune in pericol chiar viata.

Aprovozionarea din surse nesigure este o alta greseala. Concentratia plantelor medicinale in substante active este variabila in functie de multiple conditii, cum ar fi: aria geografica in care au crescut, modul de recoltare, modul de uscare si pastrare etc.

  2. Care ar fi regulile de baza care trebuie respectate pentru o folosire fara riscuri a plantelor medicinale?

    Dr. Winston J.Craig, profesor de nutritie la universitatea Andrews, Michigan, recomanda urmatoarele precautii:

• Nu considerati ceaiurile sau plantele medicinale ca fiind remedii universale, bune in toate bolile.
• Fiti constienti de toxicitatea unora dintre plantele medicinale.
• Folositi numai ceaiuri preambalate, standardizate; evitati ceaiurile a caror provenienta este dubioasa, vandute "la gramada".
• Cititi cu atentie eticheta de pe ambalaj.
• Folositi numai ceaiuri fara constituenti toxici. Pentru afectiuni usoare, folositi ceaiurile in scop curativ nu preventiv.
• Nu folositi mai mult de 1-2 cesti de ceai in mod regulat. Efectele folosirii celor mai multor ceaiuri in cantitate mare si pentru un timp indelungat sunt necunoscute.
• Femeile insarcinate si copiii mici, trebuie sa manifeste precautie deosebita in folosirea ceaiurilor medicinale deoarece putine dintre ele au fost testate pe deplin.
• Femeile insarcinate trebuie sa consulte medicul inainte de a folosi plante medicinale.
• Folosirea unui ceai medicinal in tratamentul unei anumite boli nu trebuie sa inlature sfatulunui medic competent.Amanarea tratamentului medical de specialitate poate fi periculoasa in cazul unor boli severe.